duminică, 4 decembrie 2016

Joc de societate ?

Ne-am jucat de-a iubirea ,
Toate regulile au fost făcute de tine
Niciodată nu știam ce urmează ,
Rareori nimeream piesele lipsă .
Eu pierdeam mereu …
Ca în orice joc
Era valabil norocul începătorului ;
M-ai lăsat să câștig de vreo două ori
Până am crezut că-i cunosc legile
Într-atât , încât am lăsat orice altceva deoparte
Și m-am mutat cu sufletul întreg
În sala ta de joc .
Acum , inima mea seamănă cu un teren cu nisip
Ca în deșertul Mojave .
Furtunile îl răscolesc la fiecare semn
Sau tăcere de-a ta
Și nu pot să respir .
E un joc de societate , spun unii .

Fotografie: Buongiorno




sâmbătă, 3 decembrie 2016

Zbucium

Când cerul iubește oare simte
zbor de păsări în piept ?
m-am întrebat adesea …
aripi de fluturi îmi răscolesc în suflet ,
zbuciumul lor mă rănește de fiecare dată .
lacrimi fierbinți asemeni fierului înroșit
își fac drum prin inima mea .
durerea e ca o noapte geroasă ,
mă cuprinde … mă amorțește …
am crezut că iubirea e ceva frumos
dar ea mă seacă ,
mă simt ca o fântână din care
ai tot băut fără să-ți pese
uneori , cred că simt zborul păsărilor
în pieptul meu …
aripile lor mă sfâșie în tăcere .
oare cerul simte la fel ?



joi, 1 decembrie 2016

Conversații mute

Ei nu știu că noi putem vorbi prin tăceri …
Din când în când ne privim albumele cu amintiri ,
Închidem ochii și ne bucurăm împreună
De toate …
Cuvintele nu-și au rostul în această conversație .
Facem schimb de povești …
Gândurile mele se amestecă cu ale tale
Și se completează unul pe altul .
Zi de zi adăugăm noi file la album
Cu amintiri pe care nu le-am trait încă .

Fotografie: Waiting for the last train

duminică, 27 noiembrie 2016

M-am dezbrăcat de tine , iubite !

Aseară te-am lăsat pentru ultima dată
Alături de mine , în apa cu miros de ciocolată
Care îți place ție atât de mult .
Mi te-ai lipit de piele , asemeni  blugilor gata uzați
Pe care-i cumpără tinerii din ziua de azi .
Te-am lăsat să mă cuprinzi în brațe
Pentru ultima oară și parcă știai …
De câte ori mă îndepărtam
Îți înfigeai degetele direct în inima mea
Ca un cuțit cu marginile zimțate
Și-l roteai când spre dreapta ,
Când spre stânga , până când
Sângele nostru se amesteca asemeni unui cocktail .
Apoi , ți-ai așezat capul pe perna mea
Să poți trage cu ochiul la visele mele .
Mereu ai vrut să știu că sunt numai a ta .
Când am vrut să-mi vopsesc părul în galben ,
Ai spus : Nu te las ! Nu ți se potrivește !
Și poate ai avut dreptate …
Cred că … doar mi-am dorit să nu mă mai placi …
Am implorat luna , pentru ultima oară ,
Să-și acopere goliciunea să dormi .
Am reușit să mă dezbrac de tine , iubite …
Când vei citi scrisoarea , voi fi departe ,
Ocupată să respir , să dansez …
Inima mea mai sângerează încă
Acolo unde a fost locul tău …
Azi-noapte , m-am simțit ca la
O nuntă făcută în pripă la Las Vegas
Unde martorii sunt doi Elvis Presley .
Am făcut un pact cu tine,
În timp ce dormeai adânc împrejurul meu ;
Să ne păstrăm doar ultima bătaie de inimă
Unul pentru celălalt …
M-am dezbrăcat de tine , iubite …

Fotografie: Sun Island, Maldives


https://www.youtube.com/watch?v=ih-l-SC9zFE

chiar dacă ...

https://www.youtube.com/watch?v=WXPSa9914ZY



vineri, 25 noiembrie 2016

O altă poveste

De-ar fi să-mi schimb povestea ,
Aș vrea să fiu un fulg ,
Să ning… să-ți cad la piept.
Acolo m-aș topi de dorul tău,
Încet … încet…
O pasăre aș vrea să fiu
Să-ți bat la geam în fiecare dimineață
Apoi m-aș înălța la cer
Spre soare , ca pe-o ață …
O frunză poate-aș vrea să fiu
Să-ți cad pe umăr într-o toamnă
Să mă privești , apoi să mă ridici
Și să mă pierzi într-un jurnal
Pe care-l ții noapte de noapte
La piept , în buzunar …
Așa , ți-aș asculta
Vis după vis
Bătaia inimii …



luni, 14 noiembrie 2016

Vise înghețate

Uneori  tăcerea se sparge în cioburi
pline de sângele cuvintelor ce i-au rămas zălog .
urlă din toate corzile silabelor ruginite de atâta liniște …
pacea nu își găsește fotoliul preferat și răscolește toate paginile
e ca o carte sufletul meu prins de prima ninsoare de noiembrie
mi-ai zis că nu vei lăsa iarna să-mi înghețe visele
dar le-ai lăsat astă-noapte afară dezgolite …
noaptea e rece și pustie fără ele  .



duminică, 13 noiembrie 2016

Tăceri

Ridicăm palate înalte până la nori
În care ne zăvorâm toate cuvintele.
Porți grele de metal fierbinte
Ne păzesc tăcerile .
Când liniștea  doare
Sufletele noastre se încovoaie
Ca o salcie în furtună ,
Clocotind asemeni unui vulcan .
Se aud doar scâncete surde
Sfidând acest întuneric înghețat . 



Un ultim dans

Chiar dacă știu că nopțile sunt vis
Și diminețile treziri la realitate
Dansez … nu-mi pasă de nimic …
Sau ? îmi pasă de toate ?
Coboară îngerii din cer
Și mă ridică-n brațe …
Dansez … nu-mi pasă de nimic …
Sau ? îmi pasă de toate ?
În dansul meu te prind ,
Te-nvârt , te amețesc ,
Tu mă implori  să mă opresc …
Dansez… nu-mi pasă de nimic ..
Sau? îmi pasă de toate ?
Când cerul se strecoară între noi
Tăind cu sabia de nori visarea …
Dansez … nu-mi pasă de nimic …
Se declanșează agonia
Și văd … și văd cum ziua
Te-a răpit din visul meu
Rupând magia . 





sâmbătă, 5 noiembrie 2016

Începuturi fără sfârșit

Mai știi când încercai să surprinzi apusul ?
Copacii te ningeau cu frunze roșii
Îți așterneau covor moale sub pașii grăbiți
Să alerge după ultimele bătăi de inimă ale cerului …
Sângerii , ca lacrimile unei fecioare .
Mai știi când încercai să păcălești zorile ?
Spuneai că soarele e răpus la pat
Cu febră și frisoane , cu transpirații reci pe frunte
Și tocmai atunci iarba ne învelea gleznele în rouă
Adunând toate hohotele noastre de râs .
Mai știi ? Au trecut o mie și ceva
De apusuri și răsărituri …
Și toate îmi aduc aminte de tine .



vineri, 4 noiembrie 2016

O toamnă și tu

Învelită în propriu-mi vis
Stau zgribulită sub asediul frunzelor
Ce năvălesc din palatul pitoresc  al toamnei .
La intrare , cu brațele deschise
Ca doi străjeri la poarta nopții
Stai tu … drept … cu așteptarea întipărită pe frunte.
Zâmbetul … ca și cuvântul tău ,
Se clatină ușor abia  atârnând
De un fir de clipă pământeană .
Mă primești cu ceasuri pline de
Lanțuri ruginii și grele
Ca pe niște sclavi de pe plantațiile de bumbac.
Biciul de aer rece șfichiuie
Pe la urechile mele dornice
De atingerea unor aripi de fluture.
Imediat , trupul meu se revoltă
Ca un copil răzgâiat
Și îmbracă rochița de Primăvară.
Din Toamna ta împrumut doar culorile
Și nesfârșitele amintiri .
Sub pașii mei , frunzele au prins aripi
Căutându-și sufletele înfrigurate pe alei …



sâmbătă, 29 octombrie 2016

O viață de om

Mi-au crescut aripi noi
De când ți-am văzut ultimul surâs .
Zările au crescut în lățime și înălțime
Și se joacă cu mine asemeni unei sirene
Care-și ademenește marinarii .
Iluzii peste iluzii am împletit
Pe cerul  fără sfârșit ,
Ca o plasă imensă în mâna pescarilor .
Am trasat zeci de curcubee
După fiecare ploaie pe care mi-ai trimis-o .
O întreagă garderobă demnă de o vestită casă de modă
Am desenat … am țesut … am croit …
Și în fiecare dintre ele
Am pus câte o bătaie a inimii mele
Pentru atunci când îți va fi dor
Să-ți îmbrățișeze  inima .



vineri, 28 octombrie 2016

Toamnă

Ți-ai trimis toamna la mine.
În drumul ei
A împrăștiat toate visele mele .
Le-a ridicat pe sus
Ca un vârtej ,
Amestecându-le cu întunericul ei tăcut .
Frunze triste se aștern fără zgomot
Peste ochii mei .
E o liniște plânsă
Între noi și e frig …
E-atât de frig …

Photo by Nico P.


duminică, 23 octombrie 2016

Reborn

Am construit ziduri și ziduri
Și ziduri și ziduri … și ziduri fără sfârșit ,
În cerc , în spirală , romb … pe diagonală
Sau de jur împrejur …
Am înălțat munți pe care
să nu-i pot răzbate vreodat’ …
apoi , într-o zi ,
lumina din zori
m-a privit drept în ochi
și-am promis , mi-am promis
să le culc la pământ .
azi am putut să ascult
și să simt șoapta caldă
a unui nou început .



joi, 13 octombrie 2016

La mulți ani , Marie !

Stelele mi-au urat ,, La mulți ani ,,
le-am zărit mesajele chiar
și ziua în amiaza mare
pe aripile câte unui zmeu
purtat pe sus de copii
cu pielea măslinie și
gene incredibil de lungi .
Drumul până la tine , Marie
a fost însoțit de apa mării.
Stâncile Meteorei mi s-au
părut ireale .
În liniștea mănăstirilor
am găsit curajul
de a-mi rosti ruga ,
În genunchi , cu capul plecat ție.
Vocea mea ,împreună cu alte mii
a urcat la tine.
La mulți ani nouă , Marie ! 



O mare

E o noapte și-o zi , în mine.
Uneori răsăritul îmi atinge fața
Cu o lumină portocalie .
Atunci , simt cum renasc EU
Și amintirea ta dispare ca un fum .
Alteori ,soarele se joacă cu luna
Ca doi copii buclucași
Și nu mai știu unde
Încep eu și te treci tu .
Doar nopțile sunt aproape la fel.
Înalță oglinzi de cristal
Jur împrejurul meu ,
În care doar chipul tău
Se vede mereu .
Al meu e doar o urmă
De fum,
De la un foc aprins
Între măslini .
Și peste toate
Domnește Marea Egee .