luni, 17 iulie 2017

Tarot

Nici un sunet nu trece de genele nopții
Când umbra ta-mi răscolește celulele adormite
Într-n coastă de Eva .
Nici o lumină nu îmi ghicește viitorul
Adânc săpat în palmele mele sângerânde .
La picioarele cerului sprijinit de pleoapa întunericului
O tarotistă frumoasă , cu părul ca smoala
Îmi citește în cărți , zâmbind seducător .
Șoaptele ei par crestături de cuțit în inima mea,
Cuvintele ei , valuri zbuciumate pe un țărm liniștit ,
Îmi aruncă corabia visării pe o insulă unde
Niciodată nu este sfârșit ...
Sunt doar începuturi frumoase ...