joi, 26 iunie 2014

Ecologica

Și mi-au tăiat copacii...
Doar frunzele dansează
Și plâng în aer
Strângându-se de mâini,
Curgând în crengi
Ce se înalță-n zare
Și-n rădăcini ascunse în pământ...
Și mi-au tăiat copacii...
Cerul nici că mai știe
Ce-nseamnă mângâierea,
Privirea preacurată,
Ori vorba ce alină
Și sufletul senin....





Copile!

Dezleagă-mă
Și lasă-mă să zbor,
Dă-mi aripile..
Ce dacă-s peticite?
Să mă înalț
La al meu nor
Cu visurile despletite...
Să țes din lacrimile strânse
Cascade reci și cristaline

Locuința mea

ARGHILLA' l'arte delle terre


Locuiesc în podul palmei,
La capătul liniei vieții...
Când ies în balcon,
Luna îmi trage cu ochiul
Dintre degete luminate
De minuscule alte apartamente...
Mă legăn pe degetul mare al blocului
Și-mi aleg o stea
Care să-mi inunde casa cu bucurie...
Am fost debranșată de la rețea,
Geamurile-mi clipesc nevinovate din gene...


http://www.youtube.com/watch?v=k7EZFtk3XxE&feature=youtu.be


marți, 10 iunie 2014

Nu...nu putem....


Nu putem inventa sentimente....
Ele răsar într-un fir de clipă sau nu,
Așa cum luna se-ascunde ziua de soare,
Cum stelele își sting dragostea pentru noapte
Și o iubesc în culise...
Așa cum ploaia se joacă de-a curcubeul... 
Nu putem inventa sentimente
Dar le putem prețui,
Curăța din când în când
De praful albastru al nepăsării,
Le putem răsfăța cu
Cuvinte șoptite din adâncul inimii,
Cu câte o seară dansantă
Și o cină romantică
La lumina albă a unui suflet pur...
Nu putem inventa sentimente
Dar cele născute deja din candoarea inimii noastre
Ne suntem datori să le trăim
Cu infinită recunoștință și sinceritate....



sâmbătă, 7 iunie 2014

Ți-aș scrie...

Ți-aș scrie
Dar mâna la cer
Nu-mi ajunge
Și inima-n stele se frânge
De dor...
Văpaia s-a stins
Într-una din nopți
Când luna a vrut
Să ne-nghită pe toți...
Cuvintele toate
Și le-a însușit ca un hoț....
Cărarea e aspră
Cu hopuri prea mari
Pentru o iubire din inimi  mari...
Apusul se strânge
Într-un ocean sângeriu
Și oftează de dor...
Când ultimul strop
De noapte s-a dus,
Amintirile toate
M-au răpus
Și-am adormit
Plângând de dor....


http://www.youtube.com/watch?v=dtaWI9WvsB0



http://blogulupozaru.blogspot.ro/


vineri, 6 iunie 2014

Doua drumuri paralele

Am avut același drum...
Asemeni snopilor de grâu treierați
Am fost aruncați în direcții diferite...
Am urmat două orizonturi paralele
Blestemate să nu se mai îmbrățișeze nicicând...
Cuvintele mele cad zgomotos în liniștea gândurilor
Și se pierd cu ecou într-un cer de stele....

http://www.youtube.com/watch?v=Xc4TBCFrpa4



http://blogulupozaru.blogspot.ro/

Așteptări...

Navighez pe siteul iubirii
Și citesc cele mai aprinse chemări...
Oare câte bătăi de inimă
Pot să umple acest nesfârșit?
Câți maci roșii ar fi nevoie
Să crească pe-ntinsele câmpii?
Mă-ntreb...
Oare tu știi cât doare așteptarea?
Sau nesiguranța?
Sau nonmesajele tale
Care nu-ncap nici în spam?
Tot universul îmi zâmbește
Și eu aștept doar surâsul tău..

.http://www.youtube.com/watch?v=7vBRiFfXIiA



http://blogulupozaru.blogspot.ro/

duminică, 1 iunie 2014

Parcă a fost ieri....

Te-ai repezit la ușa sufletului meu
Cu toate bătăile inimii deodată...
Când ți-am deschis,
Mi-ai cuprins trupul
Gata să cadă în brațele tale...
Nu am mai cunoscut un gust
Atât de discret și intens în același timp...
Buzele mele tremurau însetate
Peste gura ta flămândă...
Camera se rotea ca un cer înstelat
Amestecându-ne privirile prea fierbinți
De dorul mut ce le-nsoțea....
Gândurile dansau haotic
Pe muzica rock a iubirii noastre...
Parcă a fost ieri....
Azi stai în pragul dorinței
Temător și nesigur....
Parcă ai vrea să intri și să fugi deopotrivă....
Inima mea e obosită
Și sângerează de atâta așteptare.... 

http://www.youtube.com/watch?v=5TfCbiHJybI



http://blogulupozaru.blogspot.ro/

Mi-e dor


Mi-e dor să-mi plimb sufletul lângă al tău...
Mi-e dor să-ți strâng mâna
Lângă inima mea nebună de dor...
Mi-e dor să-ți gust buzele
Dulci ca mierea din flori...
Mi-e dor de un dans
În care să fim numai noi amândoi,
Lipită la pieptul tău,
Când parcă și timpul se oprise din drumul său...
Mi-e dor ...
Și dorul  doare
Ca un apus rănit de soare....


http://blogulupozaru.blogspot.ro/

Am nevoie de tine

Am nevoie de tine
Așa cum respir,
Așa cum noaptea
Are nevoie de lună și stele,
Așa cum ziua
Are nevoie de soare și lumină...
Am nevoie de tine
Când plâng și când râd...
Am nevoie să știu  că mă iubești
Așa cum oceanul
Își adoră  nisipul ....
Am nevoie de tine
Așa cum trupul are nevoie de inimă,
Așa cum timpul
Are nevoie de ore,minute și secunde...
Am nevoie de tine
Așa cum fluturii au nevoie de flori...
Am nevoie de tine...și azi...și mâine...mereu...


http://www.youtube.com/watch?v=h-VUCGX15Ao&feature=youtu.be


http://blogulupozaru.blogspot.ro/