marți, 30 decembrie 2014

Dezamăgire ...

Regret că am lăsat să-mi ningă umbra
Cu șoapte dulci și zâmbete viclene,
Cu mângâieri și sărutări mieroase
Când somnul m-a cuprins alene.
Am hoinărit printre steluțe roșii
De sângele durerii colorate
Când tu pumnalul răutății tale
Mi l-ai înfipt în oasele trădate.
Trupul îmi plânge cu durere surdă ,
Își cheamă viața înapoi
Când tu nu existai ca vuiet
Care să-mprăștie-ai mei nori.
Erau pufoși și calzi de fericire
Mi i-ai umplut de grea dezamăgire.



duminică, 28 decembrie 2014

Loc nemeritat

Te-am pus pe un piedestal
Și te priveam cu admirație,
Fără să știu că ai rău de înălțime
Și că sufletul ți-e atât de negru.
Am făcut schimb de povești,
Eu ți-am dăruit unele adevărate,
Tu un mix de minciuni și adevăr.
Le-am crezut până la ultima silabă ,
Până când  ,inima nu te-a mai încăput
Și ai început să-ți scuipi ura și mizeria asupra mea.
Toate astea ți-au eliberat  bucuria și nebunia
De a-ți trăi viața la limita binelui ,
Pe granița unde sperietori cu părul roșu
Apără grădinile pline de noapte și dezmăț.

https://www.youtube.com/watch?v=JGCsyshUU-A
photo by Giorgio Roth

sâmbătă, 27 decembrie 2014

Suflet ucis

Întunericul mușcă din mine,
Lanțuri ruginite îmi închid ochii,
Picioarele îmi atârnă în Pădurea Spânzuraților.
Încerc să adun ceva lumină
În pumnii însângerați de frica
Diavolului cu chip de om.
Urăște albul sufletului meu
Și aruncă smoală clocotită peste mine.
Apoi își întinde rânjetul peste viața mea.
Ridică brațele mânjite de sânge
Și își îmbrățișează cu sete iubita
Împroșcând ură și noapte în jurul lor.
Luna și stelele au fugit după nori.

https://www.youtube.com/watch?v=bLpmj059JFA&feature=youtu.be
p
photo by Giorgio Roth


sâmbătă, 13 decembrie 2014

Durere răscolită

O câmpie cu câteva coline sunt eu
Și zăpada se-așterne în straturi o mie peste sufletul meu.
Frigul pătrunde sub paltonul de frunze uscate țesut astă toamnă.
Cuvintele ei mușcă cu sete din inima mea
Și privirea-i de gheață pare o dungă de catifea.
Se iscă furtuni care plâng cu durere
Și adorm însoțită de lună și stele.

photo by Giorgio Roth





miercuri, 19 noiembrie 2014

Tăcere ...

Sunt trestie în vânt,la mal de apă...
Mă-ndoi sub pașii tăi de frig.
Îmi spui să tac
Asemeni nopții ce se lasă pe furiș.
Să tac...  să simt....
Răceala toamnei îmi cuprinde tâmpla,
Ninsori de gheață mă ating.
E tot ce fac... doar  tac și simt.
Toate cuvintele strănută-n pieptul meu
Se îmbolnăvesc pe rând de gripă,
Fac febră și-n delirul lor
Uită să  tacă... și tot țipă...
Își strigă rând pe rînd
Durerea și bucuriile nespuse
Când întunericul le fura luna
Și stelele demult apuse...






Cântecul lunii


Umblu cu sufletul la vedere
Asemeni unei Eve învelite-ntr-o singură silabă.
Mă prinde toamna colindând străzile tale
Cu pantofii cei roșii , cu tocurile din piatră
Smulsă cu mâinile din pavajul întunericului.
Ascult șoapta lunii... mi-a promis un cântec...
Aștept să-și acordeze toate stelele           
Și toate frunzele risipite în  cele patru vânturi ,
Să așeze scaunele și să înceapă spectacolul.
Toate spătarele sunt proptite în inimi
Legate în lanțuri una de alta ca intr-o temniță.
Frigul se-nghesuie între literele ce m-acoperă
Și tricotează note muzicale în timp ce dirijează
Întreaga orchestră spre inima mea.
Felinarele clipesc din gene ,se-ndreaptă de spatele bolnăvicios,
Își așează tacticos , fiecare,monoclul la ochi
Acoperindu-mă ca o mamă bună.

https://www.youtube.com/watch?v=ohy8-pb74Co



duminică, 16 noiembrie 2014

Mister

Sunt pasăre?
Sau oare curcubeu?
În zborul meu prin ploaie
Picturi rupestre prind contur,
O galerie –ntreagă
În care să-ți expun
Mărețul meu poem.
Adaugă tu acel cuvânt
Ce cu neîndemânarea mea
L-am risipit în vânt.
Ne întâlnim într-un târziu
La margine de orizont
Și ochi în ochi
Noi ne privim râzând...

https://www.youtube.com/watch?v=FlsBObg-1BQ
http://www.panoramio.com/user/26604



joi, 30 octombrie 2014

miercuri, 29 octombrie 2014

Vise de neocolit

Din flori de iris mi-ai făcut
Cărare către tine.
Și o magnolie tu ai sădit
Doar pentru mine.
În zbor de fluturi mi-ai trimis
Caleașcă albă
Ca să mă ducă în visul tău.
M-am învelit în roșu de mătase
Și m-am ascuns la pieptul tău.
Ai tresărit așa cum numai luna
Mai tremură din când în când pe cer
Și buzele se căutau într-una
Fierbinți de dor și pline de mister.
Mi-ai scos cămașa purpurie
În timp ce trupurile noastre
Se împleteau cu frenezie.
Inima mea a picurat iubire
Tu ai cules-o toată, s-o ai ca amintire.
http://april2april.blogspot.ro/

https://www.youtube.com/watch?v=VT1-sitWRtY

vineri, 17 octombrie 2014

Valsul toamnei

Te-aștept pe-o creangă pe colina
Ce ne desparte cu-al ei cer.
Ți-aud iubirea cum mă cheamă
Și glasul ei pare-un mister
Ce tocmai l-am brodat pe suflet...
E-atât de blând și viu și verde
Ca vara care tocmai a trecut
Și a lăsat în urmă-i pete
De curcubeu nemaivăzut.
Te-aștept și îți ascult suflarea
Care ridică-n drumul ei
Mii de culori și frunze efemere
Împrăștiindu-le în jurul meu.
Te-aștept și-ți simt îmbrățișarea
Ca pe un vals.ca pe un zbor
Deasupra unui ocean de dor.
Îmi dăruiești flori de cireș
Și ochii tăi mă-ndeamnă
Să recunosc că te iubesc.

duminică, 5 octombrie 2014

Sinceritate

Mă plimb cu inima desculță
Printre cuvinte fără sens.
Mă împiedic de-o vocală scundă
Și sângerez pe al meu vers.
Îmi pun un plasture în gând,
Pantofii nu-i mai am demult
Că i-am pierdut printre emoții
Când mă grăbeam să te ajung.



sâmbătă, 4 octombrie 2014

Călătorie

Am fost în port
Și am luat o barcă.
Nu avea pânze , nici motor.
I-am pus doar inima-mi să bată
Și să mă poarte la al ei dor....
Doar sângele-mi pulsa în vene,
Te căuta cu înfrigurare
În fiecare val și stâncă
Ce trupul le simțea cu înverșunare...
Și am ajuns pe-o insulă pustie,
Un palmier mă alinta în zare,
La umbra lui te-am regăsit pe tine,
Iubitul meu din vechea îndepărtare.


miercuri, 1 octombrie 2014

Vis de toamnă


Nu mă mai cert cu luna,
Nu mai alung stelele din geamul meu.
M-am împăcat cu nopțile
De când te-au trimis în visul meu.
Îți simt suflarea ca o adiere
Și buzele fierbinți ce mă provoacă,
Tot trupul tremură-a dorință
Ca pleoapa obosită-n miez de noapte.
Nu mai simt frigul de afară
Și licuricii ne-nsoțesc.
Mă porți pe brațe printre frunze
Și îmi șoptești că mă iubești...
Inima-mi cântă , privirea se-ascunde,
Fața îmi arde ca frunza de toamnă....
Sufletul se furișează la pieptul tău...

sâmbătă, 27 septembrie 2014

marți, 23 septembrie 2014

Aripi pentru zbor

Era atâta noapte-n lumea mea ...
Ai venit cu zâmbetul tău
Și i-ai schimbat lumina .
Umbrele au fugit speriate
Printre stelele altor nopți ,
Căutând suflete pierdute.
Mi-ai reparat aripile
Și m-ai ajutat
Să mă înalț spre visul meu.
Ca să nu mă pierd ,
Mi-ai prins o etichetă de inimă
Cu un „TE IUBESC “….
Acum , sunt sigură că voi ajunge la steaua mea

miercuri, 10 septembrie 2014

geamana poeziei mele " În ploaie..." ,scrisa de o fosta colega de-a mea de liceu...mi-a facut-o cadou si fiindca mi-a placut enorm de mult,am postat-o pe blog

Ploua cu cenusa de arbori

Timpul alearga haotic prin lume

Intristat agitandu-si norii

Clopote se zbat in biserici

Fara hotar durerea se-mprastie

M-am trezit frunza sub tine

Ascunsa de recele strop

Tremurand la vederea inimii tale

Cand ti-am simtit zambetul

Alergand prin mine

Note muzicale fara portativ

Am ingenuncheat sa ma rog

Sa ma primesti la umbra Ta

Acum suntem doi in inima

Nu ne-nghesuie nici o privire