Învelită în propriu-mi vis
Stau zgribulită sub asediul frunzelor
Ce năvălesc din palatul pitoresc al toamnei .
La intrare , cu brațele deschise
Ca doi străjeri la poarta nopții
Stai tu … drept … cu așteptarea întipărită pe
frunte.
Zâmbetul … ca și cuvântul tău ,
Se clatină ușor abia atârnând
De un fir de clipă pământeană .
Mă primești cu ceasuri pline de
Lanțuri ruginii și grele
Ca pe niște sclavi de pe plantațiile de bumbac.
Biciul de aer rece șfichiuie
Pe la urechile mele dornice
De atingerea unor aripi de fluture.
Imediat , trupul meu se revoltă
Ca un copil răzgâiat
Și îmbracă rochița de Primăvară.
Din Toamna ta împrumut doar culorile
Și nesfârșitele amintiri .
Sub pașii mei , frunzele au prins aripi
Căutându-și sufletele înfrigurate pe alei …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu