Sămânța dragostei a încolțit cu greu
Deși era zi de zi îngrijită,
Stropită cu gânduri frumoase
Și îmbrățișată cu cuvinte
Care mai de care mai alese...
Dar într-o dimineată,
După o noapte in care
Luna a mângâiat-o cu lumina ei
Și i-a șoptit cântece de stele
A răsărit un fir subțire și sfios...
Îi era frică să nu-l strivești
Și tu...tu erai la fel de speriat
Să nu-i rănești sufletul...
Creștea frumos și verde
Până-ntr-o zi,când,
O pală de trecut i-a rupt bobocii...
Apoi,a venit si furtuna
Care a culcat-o la pământ
Și i-a ucis și ultima suflare....
Acuma se odihnește sub zăpada iernii....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu