Ascult tăcerea,
Tăcerea de casă locuită,
Unde doar ceasul sufletului meu
Bate de câteva ori pe zi.
Tot ce-i frumos a-ncremenit în vis...
Privirea mi-e-nghețată
Atârnă de o creangă...
Doar luna mi-e vecină
Cu al său zâmbet trist...
Se aude doar inima mea
Și-n această tăcere,
Parcă sufletul trăiește
Și respiră mai tare...
Umbrele amintirilor
Dau profunzime luminii din mine,
Provocând grave alunecări
De teren lacrimilor...
Totul în jur pare straniu și gri...
Vocea mea a-nmărmurit
În stânca rece a liniștii...
Mi-e dor...atât de dor
De mine....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu