Când zorii ne găseau îmbrățișați .
Lumina părea proaspăt spălată cu cel mai fin săpun ,
Mirosea a primăvară chiar și-n miezul iernii .
Pădurea dansa tango cu cerul.
Era atâta bucurie , că dădea pe afară .
Până -ntr-o zi , când a venit brusc iarna
Și nu se mai lăsa dusă dintre noi .
Mi-am împachetat inima în șaluri groase de lână
Și am plecat departe ,
Asemeni păsărilor călătoare ,
Ca nu cumva să-i înghețe pulsul
În frigul ca de stepă rusă .
De atunci , încerc s-o încălzesc zi de zi
Cu rugăciuni fierbinți de iubire
Dar refuză să-și arate bujorii , altei primăveri .
Duminicile au acum ,
Miros de frunze uscate
Pe care le mai spulberă
Câte-un zâmbet ,
Din când în când ...
Din când în când ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu