Uneori mă apuc și croșetez din cuvintele tale
Apusuri de soare uitate
Printre fotografii îngălbenite de vreme .
În neîndemânarea mea
Îmi mai ies răsărituri
Și atunci simt cu toată ființa mea
Binecuvântarea luminii de început .
Umblu cu picioarele goale
Prin roua dimineților
Croșetate din lacrimi de bucurie
Și respir urma săruturilor tale .
Cine ar fi crezut ?
Cine ar fi crezut că timpul
Va fugi cât îl țin picioarele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu