duminică, 6 martie 2016

Primăvara

Din sărutul tău , Primăvară
Se nasc ghiocei puri ca fiecare început .
Culoarea ochilor tăi coboară
În toate brândușile și zambilele
Care ne locuiesc privirile însetate de frumos .
Mă doresc îmbrățișată de soarele
Care zâmbește pe cerul de hârtie creponată .
Degetele tale îmi ating inima
Într-un suspin dulce ca nașterea unui prunc .
Încerc să-ți păstrez în sângele meu prospețimea.
Aș vrea să-mi rămâi mereu în suflet și-n privire !




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu