Uneori tăcerea
se sparge în cioburi
pline de sângele cuvintelor ce i-au rămas zălog .
urlă din toate corzile silabelor ruginite de atâta
liniște …
pacea nu își găsește fotoliul preferat și răscolește
toate paginile
e ca o carte sufletul meu prins de prima ninsoare de
noiembrie
mi-ai zis că nu vei lăsa iarna să-mi înghețe visele
dar le-ai lăsat astă-noapte afară dezgolite …
noaptea e rece și pustie fără ele .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu