Era acum mulți ani , prin 1982 . Aveam
vreo 15 ani . Era prima zi de liceu ,
colegi noi . Privirile noastre s-au întâlnit pentru câteva secunde și asta m-a
derutat . Nu înțelegeam ce se petrece cu
mine . Nu am mai simțit niciodată așa ceva . Parcă îmi doream să fug dar în
același timp să rămân acolo , încremenită în ochii lui . Îmi vorbea .... dar
oare ce spunea ? Ceva îmi învârtea stomacul , era ca un uragan care îmi dădea
amețeli și în creierul meu era un zgomot asurzitor . Zilele treceau în același
fel . Eram epuizată de adâncimea ochilor lui ; mi se părea , că în tot acest
timp am înotat nonstop în două mări cu irizări căprui .
-
Vreau să te rog
ceva ... restul cuvintelor s-au pierdut undeva în nedumerirea mea . Se uita
ciudat la mine , nu prea știa ce să înțeleagă .... nu era singurul ... nici eu
nu știam .
-
Mă auzi ? Aș vrea
să vii cu mine la film .
La
film ? Oare ce însemna asta ? Nu am mai fost cu nici un băiat la film . Și
brusc , am realizat că până atunci fusesem cea mai sălbatică fată și că el a
fost primul băiat care a avut curajul să mă invite undeva . Mă uitam la fel de
pierdută la el și nu puteam să scot un sunet . Ce să-i răspund ? Îmi doream
mult să merg cu el la film dar asta însemna să fim numai noi doi ? Ce puteam
să-i spun ? Cum trebuia să mă port ?
- Ce spui ? Mergem mai mulți din
clasă .
Uhhhh....
simțeam că toate gândurile mele se revărsau printr-un tunel invizibil în mintea
lui . De câte ori deschideam gura să spun ceva , mi-o lua înainte . Îmi
răspundea la întrebări pe care nici nu apucasem să i le pun . Eram uluită dar
și foarte speriată . Oare de acum înainte , va ști tot ce gândesc ? Ce simt ?
Cum reușește să-mi cunoască nedumeririle ? Brusc mi-am dat seama că știe ce se
întâmplă cu mine , știe mai bine decât mine , chiar . Ce rost mai are să mă
ascund ? Așa că ....
-
Da ... cred că da
.... am răspuns abia șoptit , însă convinsă că el cunoștea dinainte răspunsul .
-
Da ?... sau crezi
că da ? Zâmbea . Avea un zâmbet ușor arogant .
Simțeam
cum în mine crește ceva și inima mea primea cu bucurie acest cal troian pe care
mi-l aducea în dar , el .
Chiar
dacă era septembrie , soarele încă avea putere asupra pământului ... sau poate
mi se părea mie ? Ne-am întâlnit în fața cinematografului . Luase deja biletele
. Ochii lui mă scanau . Parcă îi simțeam privirea până în adâncul cel mai adânc
. M-a prins de mână și atunci m-am trezit ca dintr-un vis . Mi-am retras
imediat mâna . V-am spus deja că nu eram obișnuită cu astfel de gesturi . Nu mă
vedeam de mână cu un băiat ... nu aveam nici un fel de experiență pentru că
până atunci am fugit de astfel de experiențe . Și , spre surprinderea mea , s-a
uitat la mine cu înțelegere și mi-a spus : ,, Hai să intrăm . Începe filmul
imediat .,,
Au
trecut vreo trei luni , cred , la fel de nevinovate ca această primă ieșire la
cinematograf . Între timp , în stomacul meu se înmulțeau fluturii , de nu mai
încăpeau ; se izbeau de pereții acestuia și se încurcau între organele interne
. Mă simțeam rău și totuși era ceva care îmi plăcea . Nu știam nimic despre o
relație . Nu aveam de unde să îmi iau aceste informații . Nu exista internet ,
ca și acum . Aveam vreo două colege care au avut până acum ,,prieten,, , așa se
spunea pe vremea aia .... acuma expresia corectă este ,,iubit,, . Dar nu mă
grăbeam să le povestesc prin ce treceam , de frică să nu râdă de mine . Mă
chinuiam zi de zi să-mi înving emoțiile , emoții care reușeau să mă împingă
într-o zonă încă neexplorată de mine . El avea oarecare siguranță , în orice
caz , mai multă decât mine . Și avea o răbdare care m-a motivat să pășesc ușor
în acest tărâm al relațiilor .
Ieșeam
din ce în ce mai des : la plimbare , la filme , cu colegii sau singuri . Eram
aproape unul de celălalt și totuși nu îl lăsam încă să mă țină de mână . Pe
vremea aia la liceu erau perioade în care se făcea practică , conform cu
profilul clasei în care erai elev. Așa că noi făceam practica în atelierele de
mecanică ale liceului . Țin minte , că într-o zi , una dintre colege a adus o
revistă cu rochii de mirese la practică . Atunci nu se găseau astfel de reviste
, decât cu foarte mare greutate , aduse din afara țării ; așa că , nu aveai
ocazia să le răsfoiești dacă nu te lovea cumva , vreun noroc . Mă uitam la
rochiile alea superbe , când s-a apropiat el de mine . Fără să stau să mă
gândesc , i-am adresat întrebarea : ,, Cu care rochie ți-ar plăcea să fiu
îmbrăcată la nunta noastră ? ,, S-a blocat . Bineînțeles că eu , atunci , nu
realizam asta . Aveam impresia că el mi-e destinat și că povestea noastră se va
sfârși cu happy end : și au trăit fericiți până la adânci bătrânețe . Nu vedeam
paradoxul situației . În mintea mea , dacă el dorea să mă țină de mână , mă
iubește și atunci , automat , ne vom căsători . Trăiam într-o bulă formată din
toate poveștile siropoase citite până la vremea aceea . Nici măcar nu mi-am pus
vreodată întrebarea dacă m-aș putea vedea o viață întreagă cu și lângă el .
Aflată sub imperiul emoțiilor , eram controlată de sistemul limbic . Memoria
mea funcțională era blocată și nici măcar nu realizam asta . M-a privit zâmbind
...( oare ce gândea ? ) Și mi-a arătat una dintre zecile de rochii pe care i le
așezasem în fața ochilor . Mâna mea o cuprinse pe a lui pentru prima dată .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu