Ți-e dor de mine , zici
...
O herghelie de gânduri
nedomesticite
Mi-au invadat sufletul
.
Colbul ridicat în urma
lor
Mi-a tăiat respirația
Și simțeam că lacrimile
Nu-și mai încap în
albii ,
Dau pe dinafară .
Vedeam numai franjuri
de Cer
Tighelit cu nori negri
, plânși .
Picioarele parcă vroiau
Să evadeze din pantofii
eleganți
Asortați cu Primăvara .
Nu aveam aer.
Cineva îl strânsese
într-o pungă
Și împărțea cu pipeta
la toți .
Rândul meu venea abia
peste câteva zile .
Mă învârteam în jurul
tău
Sau tu în jurul meu ...
Nu mai știu...
Gândurile erau acum
Ca niște maci roșii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu