Până și verdele crud al frunzelor
A fost invadat de stropi de apă
Cu capul fierbinte de 100 grade pe scara Celsius .
Aceștia au declarat petele îngălbenite
Ca fiind zone de neoclorofilă,
Neștiind că nu e vorba
De un partid al vegetației ,
De o dictatură a clorofilei,
Ci chiar de bucătăria
Unde planta-și prepară viața.
Și astfel au ucis cartiere întregi de clorofilini,
Care-și îndeplineau sarcinile cotidiene.
Astăzi , frunzele plantei e-acoperită
De corturi și cearceafuri galbene
Uitate pe toate străzile .
( poezie găsită într-un caiet al meu , vechi de vreo 30 și ceva de ani - a fost scrisă într-o toamnă )
miercuri, 26 februarie 2020
marți, 19 martie 2019
Scutură-te , iarnă !!
știți de ce e cerul albastru ?
pentru că azi de ziua internațională a fericirii , visele cele mai frumoase au oră de desen ....
și pe acest albastru , astăzi , în mod particular , așează fulgi , mulți fulgi ...
atât de mulți , că alunecă peste noi ...
sunt stropi de fericire înghețați ...
să-i primim ca niște gazde bune ,
cu zâmbetul pe buze
pentru că sunt ultima dorință a unei ierni încăpățânate .
hai să ne fim ...
hai să fim ,
Fericiți !
miercuri, 17 octombrie 2018
duminică, 14 octombrie 2018
Filozofii
Mi-a fugit inspirația
ca strugurii coborâți în butoaie .
de-ar fi și gândurile vechi
la fel ca vinul ,
le-aș strivi cu picioarele goale
și aș bea mustul lor .
poate mi s-ar dezlega limba
și ar năvăli cuvintele
în toate paharele .
marți, 9 octombrie 2018
Stea albastră
Găuri
de timp ,
În
care se ascunde marea ...
Nebunia
unei clipe
Ce
mi-a pătat cerul ....
Tu
într-o toamnă devreme ...
Ai
ochii aduși de spate ,
Ca
un bătrân ce se sprijină
De
marginea pădurii
Văzută
din fereastra mea .
Câinii
latră a singurătate .
Privirea
ta se pierde
Obosită , căutând
Singura
stea albastră ...
Lasă-mi măcar , vara
Nu
mi-ai auzit țipătul pustiu
Ca
al unui lup urlând la lună ...
De
singurătate , curg norii
În
fulgi de nea .
Ai
tresărit doar
La
foșnetul frunzelor mele
Care
plângeau înecat
La
umbra copacilor .
Ai
închis toată pădurea
În
globul de sticlă
Al
unei toamne vechi
Ale
cărei pagini le-am iubit cândva.
Inima
mi se desface în felii
De
fluturi roșii
Căutând
primăvara
Pe
care ai răpit-o .
Mi-a
mai rămas vara ...
Spre
norocul meu ,
Nu
ți-a încăput
În
bătaia inimii .
sâmbătă, 29 septembrie 2018
Clopotul care n-a mai sunat
Ding-dang
... ding-dang ...
Sunete
răgușite , încă verzi ...
Ba
portocalii ... ba roșii ...
Cad
din turla bisericii ...
Cameleonice
, ca frunzele de care se
Scutură
toamna când plânge
Așteptând
să i se schimbe veșmintele .
O
cruce de oameni se arată în piață
Mergând
pe buricele genunchilor ,
Culegând
limbi de clopote
De
pe caldarâmul cenușiu .
Ding-dang
... ding-dang ...
Sunete
mute cad din turla bisericii
Strigând
surd și rece
Sub
pașii ploii .
photo credit Luminta Antonela Kovaci
sâmbătă, 22 septembrie 2018
Capăt de linie
Mi-am
țuguiat privirea
în
ochii tăi ,
erau
ca doi Don Juani
cățărați
pe caii lor
,,
ai fost a 1500- a privire sedusă ,,
îmi
repeți prin tăcerile tale ,
zi
după zi ...
și
au trecut ani
de
cînd îți umpli buzunarele
cu
inimi de tinere prințese ,
îți
plătești propria viață
cu
fericirea lor ...
,,
ai fost a 1500-a privire sedusă ,,
îmi
repeți din nou și din nou
și
în sfârșit îți aud vocea .
lovește
ca valurile nervoase
ale
mării Negre ,
sfâșiind
auzul unui apus
stingher
...
plîngi
și-ți întorci buzunarele goale
de-acum
, de inimi .
ochii
tăi - doi orfani
secătuiți
de iubire ,
măsoară
linia vieții ,
pumnul
închide în el
lumina
...
joi, 26 iulie 2018
Risipire
Ani
risipiți
În
câteva anotimpuri ,
Suflet
rătăcit printre
Scrisori
îngălbenite
De
nepăsare .
Furtuni
de emoții
Rostogolind
cerul
Peste
creștetul dealului
Din
colțul sprâncenei .
Ferestre
închise ,
Ferestre
deschise ,
Cu
ochiuri mioape
Curgând
în falduri
Roșii
, transparente ,
În
amurg .
Vise
trezite pe-o pernă
Străină
,
Mângâiate
doar
De
spice de noapte
Împletite
cu stele .
Ani
risipiți
O
mie de răsărituri,
O
mie de-apusuri
vineri, 15 iunie 2018
Trecere ...
Din
când în când
Ochii
tăi ard
De
doruri netrăite,
Viața
trece
Și
râde
De
naivitatea ta
Strecurându-se
Prin
clepsidra inimii.
Ploaia
îți
Mai
spală din păcate
Când
te-apleci
În
albia verde
A
liniștii.
Punțile
pe care
Le
faci ,
Se
dărâmă
Mai
repede
Decât
strigătul de ajutor
Al
cerului ,
Când
vine furtuna .
Până
le vei aduce
Ofrandă
Sufletul
tău ,
Viața
trece
Și
râde
De
naivitatea ta
Deschizând
larg
Porțile
lumii
De
dincolo ...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)